• Tudor Copaci

Comunitatea Victoriei - ritmuri și obiceiuri în pandemie


Când am primit provocarea de a așeza pe hârtie gânduri și experiențe din ultimele luni despre ce înseamnă comunitatea noastră, primul gând a fost “Hmmm…poate că nu sunt multe de spus!” Apoi am realizat că o comunitate nu este doar un alt grup pe Whatsapp sau un alt task de bifat în săptămână...și avem multe de povestit :)


Comunitatea Victoriei vine după o multiplicare a comunității Crângași (comunitate atât de renumită pentru mesele copioase de la fiecare întâlnire). Încă de la începutul formării noastre ca grup, ne-am dat seama că ritmurile nu ne permiteau să ne întâlnim mai devreme de ora 19.00. Am decis astfel să renunțăm la a mai lua masa împreună pentru a ne bucura de un timp consistent de discuții și rugăciune. Masa ne ocupa prea mult timp și ajungeam să intrăm în subiectele profunde abia pe final de seară. Așadar ne-am adaptat: am adus mici gustări/lucruri de ronțăit, dar am decis că masa în sine nu va fi o prioritate pentru întâlnirile noastre.


Cu toate acestea, ori de câte ori am avut ocazia să ne vedem în weekend (pentru că timpul era generos, mai lejer, fără presiunea altor programe) ne-am bucurat din plin și de mâncare consistentă și de povești în jurul mesei.


Revenind la ce înseamnă pentru noi comunitatea, cred că cel mai mult ne dăm seama de semnificația ei atunci când nu facem parte dintr-o comunitate sau nu ne facem timp pentru ea. Este atât de ușor să ne umplem timpul în mod necalitativ, e un drum pe care putem aluneca ușor, dar repede, găsind pretexte ca lipsa de timp, o viață agitată, schimbări de program. Dar atunci când petrecem puțin timp în preajma oamenilor care trăiesc în mod constant cu Dumnezeu, discuțiile sau perspectivele încep să fie diferite.


Avem nevoie să stăm în lumină, să ne reamintim adevăruri, să nu lăsăm loc fricilor sau minciunilor să prindă contur sau rădăcini în inima noastră.




Ritmuri din pandemie


În toată această etapă agitată (pandemie/stare de urgență), comunitatea a fost liantul care ne-a ținut aproape.


O bună perioadă de timp am studiat împreună “Disciplinele spirituale”, carte scrisă de Richard Foster. Studiul se desfășura astfel: propuneam tema pentru săptămâna următoare și cineva se oferea să aprofundeze și să prezinte ulterior respectiva disciplină. Oamenii au avut libertatea de a fi cât de creativi au dorit: unii au făcut prezentări PPT, alte întâlniri s-au desfășurat video pe zoom, din mijlocul naturii pentru a ne bucura de frumusețile de care eram înconjurați, alții au avut prezentări atent studiate, subliniate și temeinic pregătite. Când am povestit despre bucurie și râs, chiar ne-am amuzat împreună pe seama unori glume bune. Toate acestea ne-au reamintit încă o dată cât de diferiți suntem creați, și totuși atât de speciali, fiecare în parte.

Fiecare capitol al cărții a consolidat în noi o bună practică, scoțând la iveală detalii pe care poate nici nu le luam în seamă sau cărora nu le acordam atâta importanță. Fiecare coordonator a ales tema luând în calcul două criterii: ori era o disciplină dragă, confortabilă lui, ori, din contră, ceva ce își dorea mult să șlefuiască.

Un alt bun obicei, inspirat de o altă comunitate, a fost cel al rugăciunii zilnice unii pentru alții. Este încurajator să știm zi de zi despre fiecare persoană, pe unde este, ce frământări are, ce motive de mulțumire. Este totodată încurajator să vedem atât de multe răspunsuri la rugăciuni concrete sau să ne întrebăm după ceva timp despre unul din motivele de rugăciune pe care le-am adus înaintea comunității. De multe ori uităm că sunt mulți oameni care ne-au purtat pe brațe în anumite etape și că rezolvarea nu a ținut nicicum de abilitățile noastre de a ține situația sub control. Așa cum spunea o maximă “Nu ești atât de important precum îți pare”.

Atunci când ne rugăm unii pentru alții și suntem vulnerabili, ne încurajăm și mai mult în a ne spune poveștile, a ne verbaliza slăbiciunile sau fricile, a deveni mai empatici unii cu alții și a ne iubi mai mult.

Un alt episod care a avut un rol aparte pentru noi a fost cel în care am ales să reamintim fiecăruia punctele forte, frânturi exprimate în 1-2-3 cuvinte despre lucrurile care ne caracterizează. Ulterior fiecare membru al grupului a detaliat în câteva propozitii felul în care a remarcat de-a lungul timpului acea caracteristică a persoanei respective. Ne-am bucurat să realizăm cât de multe daruri speciale a pus Dumnezeu în fiecare dintre noi – aspecte pe care uneori le-am uitat sau pe care nici măcar nu le mai priveam ca pe niște calități aparte. Privite însă de ceilalți păreau ca au tot mai mult sens și că sunt valoroase.

Întâlnirea comunității a suplinit atât de mult lipsa conexiunii cu oamenii din perioada pandemiei. Chiar dacă unii din noi petreceau multe ore în fața calculatorului prin prisma jobului, toți eram dornici de întâlnirea asta pe zoom, fără a simți vreunul dintre noi presiunea de a performa cumva în fața celorlalți.


Și da, rămânem o comunitate pestriță: familii tinere; familii în care perii albi sunt vizibili pe la tâmple, dar a căror experiență de viață ne inspiră; fete single, dar mereu atente la nevoile celor cu copii sau la cei cu nevoi mai multe decât ale lor; mame singure sau unele doar o vreme singure în umblarea lor cu Dumnezeu. Suntem personalități foarte diferite și totodată cred că am avut multă răbdare unii cu alții să ne înțelegem și să învățăm să ne iubim în mod real!


Text: Flavia Cristescu

Adaptare: Lavi Vînătoru