• Mihaela Dincuta

Creați pentru conectare



Fiecare dintre noi putem menționa cel puțin câteva relații care ne-au format sau ne-au transformat viața. Fie că este vorba de influenta părinților și a familiei în copilărie, a prietenilor în adolescentă, a unei persoane iubite cu care am ajuns să întemeiem propria familie, relația cu copiii etc., cel puțin acestea demonstrează faptul că noi, oamenii, am fost construiți ca ființe profund relaționale.


Nici măcar nu putem supraviețui în absenta relațiilor. Copii abandonați, care nu dezvoltă o relație de atașament cu mama, nu se pot dezvolta normal și capătă fel de fel de dereglări atât mental, cât și fizic. (Kurt Thompson - The Anatomy of the soul) Fără contribuție din partea altor neuroni, un singur neuron va muri. Tot așa, fără contribuție din partea altei minți, o minte izolata devine anxioasă, apoi deprimată, apoi fără speranță, și apoi moare, fie prin mijloace intenționate (suicid), fie prin forme mai pasive de lipsă de îngrijire personala. Nu este bine pentru bărbat sau femeie - sau un neuron, sau un creier - să fie singur.


Dumnezeu însuși este relational: Tatăl, Fiul și Duhul Sfanț există într-o relație perfectă și profund împlinitoare din eternitate. Citiți Evanghelia lui Ioan, dacă vreți să vedeți mai multe despre relația lui Iisus cu Tatăl. Iar noi suntem creați în imaginea lui Dumnezeu, tot ființe relaționale, indiferent dacă personalitatea noastră este introvertă sau extrovertă. Suntem formați și transformați în relații sănătoase cu Dumnezeu și cu oameni.

Biblia ne relatează cum Dumnezeu este personal implicat în actul creației omului. Nu îl formează pe om de la distantă, ci își bagă mâinile în lut și alcătuiește un model căruia “îi sufla în nări”. Nu este bine ca omul să fie singur, consideră Dumnezeu, așa că îi aduce un partener de viață, împreună cu care să creeze comunitatea umana. Eva este creată la fel de personal, “de aproape”. Apoi îl vedem pe Dumnezeu venind și stând de vorbă cu primii oameni, învățându-i cum să trăiască, cum să poarte de grija pământului pe care li-l încredințează spre administrare. Ceva mai târziu, atunci când Eva este ispitită, ea ajunge să cadă singură, în izolare. Nu se consultă cu Adam, care era acolo dar neimplicat și nu merge la Dumnezeu, să îl întrebe cu privire la îndoielile sădite de șarpe. În loc să îl abordeze pe Dumnezeu în relație, ea îl analizează de la distanță. După ce păcătuiesc, ei doi se ascund. Este parte din deformarea pe care o aduce păcatul – ascunderea, izolarea. Dumnezeu însă vine spre ei, îi caută și le oferă ocazia să mărturisească, în cadrul unei relații.


Un alt exemplu din Biblie este profetul Ilie, care fuge pentru a-și scăpa viața de amenințarea Izabelei după demonstrația de forță de pe muntele Carmel. Dumnezeu îl abordează personal. Când Ilie își recunoaște fricile, Dumnezeu nu îl pune la colț, nici nu minimizează realitatea, nici nu îl ridiculizează pe Ilie. Îi pune întrebări care îi dau ocazia lui Ilie să pună în cuvinte ce trăiește, să fie și să se simță cunoscut de Dumnezeu. “Ce faci aici Ilie?” “Ieși din peșteră și stai înaintea Domnului, căci Domnul va trece pe acolo.” În această întâlnire cu Dumnezeu, Ilie își revine și primește următoarele sarcini de la Dumnezeu.


În sfârșit, când Dumnezeu se întrupează și locuiește printre noi, îl vedem pe Iisus constant înconjurat de oameni, dar în mod special investind în doisprezece bărbați și apoi un cerc mai larg de ucenici: îi învață, călătorește cu ei, le răspunde la întrebări, îi mustră, îi încurajează, le cere să îl sprijinească în rugăciune atunci când îi este greu, etc. Natura fundamentală a Bisericii este relațională - Dumnezeu mântuiește un popor. Fiecare individ este încorporat în trupul Bisericii. Unul dintre elementele esențiale ale vieții Bisericii era “legătura frățească”, adică nu doar participare la un program, ci o conexiune între frații de credință (viață pe viață, aproape, împărțind banii ca unii să nu moară de foame, etc.)


Așadar, suntem formați și transformați în relații sănătoase cu Dumnezeu și cu oameni.

În cadrul acestor relații se formează trăsăturile, tiparele de comportament, reacțiile la diverse situații. Prin relații crești și te dezvolți; în relații îți vezi punctele slabe și primești ajutor; în relații ai parte de vindecare și transformare. Relațiile sănătoase presupun mai mult decât să radem, să glumim, să mergem la peste sau la shopping, să urmărim meciuri împreună (lucruri foarte bune, de altfel!). Relațiile sănătoase sunt relații de încredere, transparente, în care depunem timp și efort, în care suntem cunoscuți așa cum suntem, în care ne punem întrebări inconfortabile, ne auzim, în care ne sprijinim, ne slujim, și împărtășim viața în ansamblul ei. În esență, relațiile sănătoase sunt relații în care umblarea fiecăruia cu Iisus se împletește și este întărită cu și de umblarea celuilalt.


Parte din rostul relațiilor este să te ajute să crești, să te vindeci, să te încurajeze, să te ajute să treci prin situația grea, să depășești ispita, să te ridici când ai căzut.

Mă întristează atunci când stiu despre oameni care au probleme (de exemplu, în relația de căsnicie sau o dependenta nesănătoasă) iar cei din grupul lor mic sau comunitate nu stiu despre asta. Este trist că relațiile menite să fie cadrul de creștere, de vindecare de restaurare să fie ținute superficial, deoarece înghițim minciuna că e mai bine să nu spunem, să ținem pentru noi, să salvam aparentele. Păcatul ne înfășoară ușor atunci când suntem singuri, în izolare, când avem parti pe care le ținem ascunse, despre care nu știe nimeni.


Ca și creștini, credem că în relația personală a fiecăruia cu Dumnezeu primim iubirea Lui, iubire demonstrată în mod decisiv atunci când Iisus a murit în locul nostru pentru ca noi să fim salvați, doar punându-ne încrederea în sacrificiul Lui. În această relație în care suntem cunoscuți de Dumnezeu și iubiți plenar, suntem cu adevărat vindecați și transformați, în așa fel încât putem la rândul nostru să oferim dragoste, să ne raportam în mod sănătos la ceilalți, să ne deschidem viețile și să primim ajutor prin relațiile cu ceilalți. Astfel imaginea lui Dumnezeu în noi este restaurată. Epistola către Efeseni 5:1 spune:

“Aşadar, fiţi imitatori ai lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi şi trăiţi în dragoste, aşa cum şi Cristos ne-a iubit şi S-a dat pe Sine pentru noi, ca un dar cu miros plăcut şi ca o jertfă lui Dumnezeu.”


Ia-ți timp să evaluezi pe unde sunt relațiile tale și stai de vorba cu cineva despre ceea ce faci atunci când dai de greu: fugi spre oameni și spre Dumnezeu sau fugi de oameni și de Dumnezeu?


Autor: Miha Dincuta (Comunitatea CCC)

Articol preluat din seria "Eu, tu, noi - formati si transformati prin relatii", episodul 1 - Adiel Bunescu

33 views