Bine ai venit la Săptămâna de Rugăciune Missio Dei, ediția de vară 2022! 🌿
Începând de astăzi, timp de 7 zile, vom învăța de la Mântuitorul nostru ce este rugăciunea. Când ucenicii Lui L-au întrebat cum să se roage, El le-a oferit o rugăciune model, intitulată „Tatăl Nostru.”
Acestă rugăciune conține cuvinte așa de minunate, încât miliarde de oameni din toate colțurile lumii le cunosc aproape pe de rost. Din păcate, ne luam prea puțin timp să medităm asupra acestor cuvinte și să reflectăm la măreția și gloria Tatălui nostru Ceresc.
În următoarele 7 zile, vom învăța cum să ne însușim mesajul rugăciunii „Tatălui Nostru”, trecând împreună printr-o serie de mesaje devoționale din partea mai multor membrii din biserica noastră. 🙏🏼
Ziua 8: 🌾Săptămâna Rugăciunii🌾
„Căci a Ta este Împărăția şi puterea, şi slava în veci. Amin!”
Ajungând la finalul rugăciunii Tatăl Nostru și mai ales la ultima frază din rugăciune îmi dau seama de următoarele:
- Avem un Dumnezeu puternic în fața căruia putem veni cu toate problemele noastre cerând atât hrană fizică, cât și spirituală, iertare, iertarea aproapelui și păzirea de ispite;
- Dumnezeu ne învață și ne pune înainte o rugăciune, un mod de a ne ruga, daca nu știm cum;
- Toate nevoile noastre le cerem dupa voia Lui și nu imediat când vrem sau ne dorim noi;
- Când spune “Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava”, daca a Lui este împărăția, noi nu ar trebui să ne temem de nimeni, pentru că nu este nimeni care să i Se poată împotrivi și cu care El să împartă stăpânirea;
- Chiar dacă cel rău se luptă cu noi, el nu are șansă de izbânda decât atât cât îi îngăduie Dumnezeu.
- Cuvântul “puterea”, chiar dacă suntem slabi și eșecul in viața noastră este la tot pasul, ne învață să avem curaj, pentru că avem un Împărat, pe Domnul Iisus, care poate săvârși, și prin tine și prin mine, cu ușurință și putere, totul.
Ioana Arsu - membru Missio Dei București
Ziua 7: 🌾Săptămâna Rugăciunii🌾
„Și nu ne duce în ispită, ci scapă‑ne de cel rău!”
pi-ras-mos' substantiv masculin - a fi ademenit spre păcat sau a fi pus la încercare
Același cuvânt folosit pentru a descrie ispitirea lui Iisus în pustie ( Matei 4:1-11 ) este folosit și aici. Iisus ne învață să ne rugăm pentru a putea rezista ispitei, fie că diavolul ne ademenește spre păcat, fie că Dumnezeu perimte să ne fie testată credința, fără puterea Lui nu ieșim învingători. Așa cum se roagă și David: „Nu‑mi lăsa inima să mi se abată spre rău, pentru a face fapte rele împreună cu oamenii care săvârșesc nelegiuirea, și nu mă lăsa să mănânc din delicatesele lor.” Psalmul 141:4 NTR
Nevoia de rugăciune este iminentă pentru că ispita este iminentă. Natura noastră păcătoasă, contextele în care ne găsim zilnic, diavolul care își dorește să păcătuim, sunt factori care ar trebui să mă facă să mă agăț de rugăciune în fiecare zi ca de vesta antiglonț fără care nu pot ieși din casă în mijlocul războiului de afară.
Cu fiecare frază, rugăciunea „Tatăl Nostru” declară puterea lui Dumnezeu și dependența noastră de El. De la pâine, iertare primită și oferită, la slăbiciunea în fața ispitei. De la trupesc la duhovnicesc, "căci despărțiți de Mine nu puteți face nimic". Ioan 15:5 NTR
Așadar „vegheați și rugați‑vă, ca să nu cădeți în ispită!” Matei 26:41 NTR , Marcu 14:38 NTR
Mihaela Clejeneanu - membru Missio Dei București
Ziua 6: 🌾Săptămâna Rugăciunii🌾
„Și ne iartă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”
Răvășit, fiul îngenunchează la picioarele tatălui său și îl cuprinde cu disperare strigându-i : "Tată, am păcătuit împotriva cerului şi împotriva ta, nu mai sunt vrednic să mă chem fiul tău." (Luca 15:21)
Cu inima în palmă, tatăl se apleacă să își îmbrățișeze fiul: fiul pierdut, fiul cel preaiubit, fiul pentru care suferise atât... Îl iertase demult, iar acum sufletul îi tresălta de o bucurie fără margini.
Două trepte mai sus, celalalt fiu îi privea împietrit. Gânduri de judecată îi răscoleau mintea și doar mâinile împreunate îi trădau, oarecum, starea de neliniște. În cele din urmă se hotărăște să vorbească: "Tată, eu îţi slujesc ca un rob de atâţia ani şi niciodată nu ţi-am călcat porunca şi mie niciodată nu mi-ai dat măcar un ied să mă veselesc cu prietenii mei; iar când a venit acest fiu al tău, care ţi-a mâncat averea cu femeile desfrânate, i-ai tăiat viţelul cel îngrăşat". (Luca 15:29)
Tatăl se întoarce spre acesta, spre "fiul care a fost întotdeauna cu el"... "Cum de nu știi tu, oare, că tot ce este al meu, este al tău?", strigau ochii tatălui. Cu glas rugător îi spune: "Fiule, să ne veselim și să ne bucurăm pentru că acest frate al tău era mort și a înviat, era pierdut și a fost găsit." (...) (Luca 15:32)
Atât fiul răzvrătit, cât și cel "rămas acasă" au nevoie de iertare.
Este cineva care ți-a greșit, dar nu îl poți, încă, ierta?
Ce "trepte" ai nevoie să cobori pentru a-l putea îmbrățișa pe "greșitul" tău?
Lasă-te în mâinile Tatălui care, prin Fiul Său, s-a "coborât" până la tine. Iertarea Sa te va învăța și pe tine sa ierți.
Daniela Marinache - membru Missio Dei București
Ziua 5: 🌾Săptămâna Rugăciunii🌾
„Pâinea noastră ce-a de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”
Pâinea - simbolul nevoii noastre zilnice de hrană. Avem nevoie de ea pentru a supraviețui. În contextul în care trăim noi acum, nimeni nu duce lipsă de ea. Ba chiar avem o varietate largă de opțiuni atunci când vine vorba de mâncare. Atât de largi încât tindem să uităm că cea mai banală pâine, vine tot de la El, Sursa tuturor lucrurilor pe care le primim.
În pustie, poporul Israel primește mană din cer, în fiecare zi. În fiecare dimineață, ei iși reaminteau de purtarea de grija a lui Dumnezeu față de ei în cel mai tangibil mod.
Oare nu face Dumnezeu asta și pentru noi in fiecare zi, oferindu-ne pâine? Ne reamintește că El este Sursa tuturor lucrurilor pe care le primim, mici sau mari...El ne dă pâinea (hrana) zilnică și El este Pâinea care ne satisface sufletele înfometate.
Când ne recunoaștem dependența de El, înca din primele momente ale zilei și mulțumim pentru mâncarea de pe masă, ni se deschid ochii să vedem și alte binecuvântări primite, mari sau mici: ne-am dat jos din pat, avem un loc de munca, ne bucurăm de pace în țara noastră, soarele strălucește pe cer, copiii năvălesc să ne îmbrățișeze, savurăm o cafea buna...completați-vă voi lista.
Doamne da-ne pâinea de care avem nevoie și fii Tu Pâinea care ne satisface foamea reala!
Când sunt la masă...să mulțumesc pentru hrană și pâine în cel mai profund mod, amintindu-mi că ele nu sunt obținute prin efortul meu (munca mea, banii mei, cumpăraturile făcute), ci sunt un dar de la El.
Lavinia Bunescu - membru Missio Dei
Ziua 4: 🌾Săptămâna Rugăciunii🌾
„Precum în Cer, așa și pe pământ”
Oare cum se întamplă în cer? Cum împlinesc îngerii voia lui Dummnezeu?
Cred că o împlinesc perfect. Ce imagine puternică și marcantă creează aici Iisus.
Mă rog ca această imagine să ne însoțească azi, și mă mai rog ca noi toți să facem voia Ta fară întarziere, cu bucurie, întotdeauna, asa cum o fac îngerii în cer.
Marius Georgescu - prezbiter Missio Dei București
Ziua 3: 🌾Săptămâna Rugăciunii🌾
„Vie Împărăția Ta; facă-se voia Ta”
Mi se întâmplă ca starea să mi se schimbe la interval de câteva sutimi de secundă când ajung la partea aceasta din rugăciunea « Tatal nostru ».
Bineînțeles că mă rog pentru Împărăției Lui; bineînțeles că aștept a doua revenire a Lui Iisus și toate astea generează o stare de așteptare și încântare.
Ei bine, situația se schimba când ajung la « facă-se voia Ta » și asta pentru că inima mea încă se luptă cu încrederea deplină în planul Lui pentru viața mea și a celor dragi mie.
Cat de la îndemână îmi e să identific jumătăți de măsură când rostesc cuvintele astea sau momente în care efectiv mă opresc și cer putere pentru a le rosti.
Ma supun Lui acceptându-I voia?
Îmi supun planurile, visurile, oamenii dragi și toată viața voii Lui?
Cred eu că voia Lui pentru mine e bună, perfectă și desăvârșită indiferent de ce simt?
Laura Dinu - membru Missio Dei București
Ziua 2: 🌾Săptămâna Rugăciunii🌾
„Sfințească-se Numele Tău”
Nu este doar o simplă afirmație care spune că Numele lui Dumnezeu este sfânt, ci o cerere; de fapt Iisus spune: "O! Tată, Mă rog ca Numele Tău să fie sfințit", ca Numele Tău să fie privit ca un Nume sfânt și să fie tratat cu toată reverența.
Este prima cerere din rugăciune și le condiționează pe toate celelalte pentru că nu putem spera în victoria Împărăției lui Dumnezeu în această lume până cănd Numele Lui nu va fi privit ca sfânt.
Voia lui Dumnezeu se împlinește prin oamenii îl privesc cu respect și adorare. Și iată de ce începutul transformării noastre/mele și mai apoi a societății pornește odată cu atitudinea și poziția noastră/mea fată de caracterul (Numele) sfânt al lui Dumnezeu.
Este Numele Lui "pus de'oparte" - sfințit- și în inima mea/ta?
Eugen Dincuță - membru Missio Dei București
Ziua 1: 🌾Săptămâna Rugăciunii🌾
„Tatăl nostru care eşti în ceruri!”
Vă invit să ne luăm chiar acum câteva momente să medităm asupra acestor cuvinte familiare. Cuvântul „ceruri” este plural atât în limba română, cât și în limbă originală. Dumnezeu umple cerurile înalte și aerul din jurul nostru. Nu este niciun loc în întregul univers fizic sau spiritual unde nu este prezența Lui! Este măreț, de neimaginat și în același timp, nespus de aproape. Domnul mereu ne înconjoară ca aerul („cerul”) pe care îl respirăm. El umple atmosfera din jurul nostru și domină al-7-lea cer!
Dave Cox - prezbiter Missio Dei București
Comments