Bucureștiul a fost casa mea încă din 1991, locul unde am crescut și m-am format. Dacă m-ai fi întrebat ce înseamnă Bucureștiul pentru mine la vârsta de 5 ani, ți-aș fi spus simplu: drumul de acasă până la grădiniță.
Acesta era universul meu, o hartă simplă și ușor de navigat. Cu timpul, "harta" mea s-a extins. Am descoperit Grădina Cișmigiu, un loc cu un farmec aparte și umbra generoasă a copacilor vechi, spații de joacă și multe zone verzi pe care scria "Nu călcați iarba". Am descoperit Sala Palatului, Conservatorul, Casa Radio, Liceul Sava, Circa Financiară, Centrul de Imigrări și numeroase alte puncte de referință.
Pe lângă instituții și clădiri cu însemnătate, am descoperit și partea economică a zonei mele, am descoperit comercianții de gogoși, pixuri, coca-cola la supra-preț, restaurante libaneze și servicii de print și xerox. Deodată, Bucureștiul nu mai era doar un spațiu geografic, ci o experiență multisenzorială, un amalgam de arome, sunete și culori.
Dar pe lângă frumusețile sale, orașul a venit și cu partea lui mai puțin atrăgătoare. Am început să cresc și orașul a început să îmi ofere gălăgia comercianților, șpaga parcagiilor din fața blocului, mirosul insuportabil de ulei încins al gogoșeriei de la parter, accidentele din intersecție, aglomerația de mașini venite la Circa Financiară de vizavi sau găștile de copii puși pe furat din mahalalele vecine.
Realitatea devenise alta. Bucureștiul zonei mele nu mai era doar al meu; devenise un organism viu, în continuă schimbare, care găzduia nu doar viețile cunoscuților mei, ci și viețile a mii de oameni. Am realizat într-un mod profund că Bucureștiul nu este doar destinația de acasă până la grădiniță, ci Bucureștiul este tot ce se întâmplă între cele două puncte, Bucureștiul este însăși viața.
Ce reprezintă pentru tine Bucureștiul?
Copilăria m-a învățat că Bucureștiul nu este un loc de unde plec și un alt loc unde aterizez. Nu este vorba despre destinație, ci este vorba despre tot ce se întâmplă până la destinație.
Încă învăț ce înseamnă asta practic. Nu știu să mă opresc din drumul meu, să observ, să mă rog, să întreb sau să fiu atent la nevoile din jurul meu. Destinația mea este de multe ori prea importantă și orice mă împiedică din a ajunge la destinație mă frustrează, creează în mine o stare de nemulțumire și nervozitate.
Ce m-a împiedicat / perturbat în ultima săptămână să ajung la destinație? Doar câteva exemple: gropile din București, șoferii care conduc prea încet, cerșetorii de la semafoare, coada de la supermarket și funcționarul public. În general, oamenii mă împiedică să ajung la destinație, aceiași oameni pe care Dumnezeu mă cheamă să îi iubesc, slujesc și cărora să le arăt și comunic Vestea Bună a Evangheliei.
A iubi Bucureștiul, înseamnă a iubi oamenii care deseori par a ne încurca în a ne atinge destinația. Ce înseamnă să iubești? Întreabă, ascultă, oferă ajutor, petrece timp, roagă-te, lasă de la tine, pierde tu timp în locul altuia, cere iertare, mergi un extra mile.
Știm că nu putem face asta singuri. Avem nevoie să fim în permanentă legătură cu Mântuitorul nostru pentru a primi ajutor. Dacă încerci să iubești fără El, vei iubi dintr-un rezervor care ulterior se va goli, iar dragostea pentru unul se va transforma într-o răbufnire pentru altul.
În anul aniversar al celor 564 de ani de la prima atestare, Bucureștiul rămâne un amestec vibrant de istorie și modernitate. Zilele Bucureștiului 2023 ne oferă ocazia de a celebra nu doar monumentele, ci și comunitatea care îi dă viață.
Avem șansa de a ne iubi în timp ce mergem spre destinație.
Autor: Tudor Copaci