top of page

Advent 2022 - Pace



Întotdeauna am iubit iarna (știu, suntem mai puțini în categoria asta :) ). Prin urmare, luna decembrie a fost mereu o bucurie, asociată cu anotimpul, dar și cu Sărbătorile. Și mulți o percep și o așteaptă așa: ca pe o lună magică, plină de beculețe, târguri de Crăciun și colinde. Oamenii își propun să fie mai buni sau mai generoși, se încurajează la asta și se implică mai mult în cauze umanitare, donând bani, haine sau jucării pentru cei aflați în nevoie. Se reunesc cu familiile și mănâncă bunătăți, mai mult decât de obicei (de ce oare?). Multe dintre lucrurile astea sunt foarte faine!


Realitatea este că, de multe ori, decembrie arată mai mult ca un maraton. Uneori nici nu ne dăm seama. Este o alergătură printre liste de cumpărături, idei de cadouri creative, planuri, serbări la grădiniță, căutat costume, făcut mâncare, decorat casa, curățenie, evenimente. Ai obosit numai citind această listă? Și eu! Simțim presiunea din toate părțile (reclame, social media, contextele din jur). Ne sunt prezentate acele lucruri fără de care nu putem sărbători Crăciunul, fie că este vorba de haine, rețete, ultimele trenduri în materie de decor, cadouri sau shooting-uri foto. Crăciunul pe care vrea să ni-l “vândă” cultura în care trăim este departe de Crăciunul pe care ni-l oferă Isus.


Am crescut în biserică, familiarizată cu versetul din Isaia 9:6 care Îl prezintă pe Isus ca “Minunat Sfetnic, Dumnezeu Tare, Părintele Veșniciilor, Prinț al Păcii”. Prinț al Păcii. Nu știu de ce mai mult de Crăciun Îl asociez cu acest nume. Știu că este Mântuitorul, Răscumpărătorul, Salvatorul, Robul…dar Prinț al păcii? Îmi amintesc mai rar. Uneori cred că ajunge să fie doar un alt nume atribuit lui Isus și nu stau să mă gândesc ce înseamnă cu adevărat.


Când mă gândesc la cuvântul “pace” îmi vin în minte 2 lucruri.

Primul se referă la ce este pacea. DEX-ul ne-o explică prin “lipsă de tulburare, de conflicte, de vrajbă; liniște sufletească, stare de calm sufletesc; odihnă, rapaus, tihnă, tăcere”. Uneori mi-e greu poate să înțeleg cu ce este diferită pacea despre care vorbește Isus de calmul pe care îl are cineva, prin personalitatea lui mai liniștită (nu se enervează, nu pare să se consume așa de mult, tonalitatea lui rămâne stabilă atât în traficul agitat, cât și cu copiii zvăpăiați).

Pacea nu este ceva ce produc prin mine însămi sau ceva ce îmi propun să dezvolt în 3 pași. Nu înseamnă nici să inspir adânc și să expir de câteva ori pentru a mă liniști atunci când mă simt agitată (deși exercitiul poate ajuta). Nu se concentrează nici pe o gândire extrem de pozitivă care se uită doar la ce e bun, frumos și nu tulbură. Greul, al meu sau al celor din jur, nu dispare dacă îl ignor. Sunt invitată să am pace în orice context.

Pentru că pacea e un rod al Duhului Sfânt în mine. Pacea se primește în prezența Lui. Pacea îmi amintește în Cine mă încred și Cine ține întreaga lume, cu toate conflictele ei, în palmele Sale. Pacea îmi ridică ochii de la contextul meu punctual și mă face să privesc prin ochii lui Isus, un plan mai mare decât pătrățica mea mică în care mă învârt. Un plan care nu este pe umerii mei, ci ai Lui. Pacea mă conduce la iesle, la Pruncul Rege. Îmi reamintește că El a venit în lumea aceasta pentru a lua povara grea a păcatului meu, dar și poverile pe care le port zi de zi, mici sau mari. Pacea îmi spune că nu trebuie să performez Crăciunul acesta, nu trebuie să concurez cu nimeni, nici să alerg sau să mă zbat. Pacea mă cheamă în prezența lui Isus.


Al doilea lucru la care mă gândesc este legat de factorii care împiedică prezența păcii, îi blochează puterea în viața mea sau a celor din jur. Inevitabil îmi vine în minte războiul care se dă la granițele țării noastre și la nevoia de pace de acolo. Știu că pentru unii un diagnostic medical face ravagii; un conflict cu cineva provoacă amărăciune și mult consum, furând liniștea; presiunea financiară este o povară greu de dus pentru alții (un salariu care nu acoperă nevoile de bază, un credit sau chiar lipsa unui job stabil). Și toate sunt reale și grele.

În ce mă privește, hoțul cel mai mare al păcii este dat de lucruri bune! Sună neașteptat? Iată de ce.


Era noiembrie acum 2 ani și mă pregăteam pentru Advent. Mă preocupa intens ce anume să fac cu copiii în anul respectiv, să fie cât mai creativ, divers și să le amintească de Isus și de semnificația Crăciunului (oricum eram bombardați cu Moși sau reni și îmi doream ca mesajul mai profund să își facă loc printre falșii sărbătoriți).


În fiecare an, de Advent, am citit împreună cu ei versete din Biblie care să urmărească ceva despre nașterea lui Isus sau despre Cine este El. Versetele erau mereu acompaniate de o surpriză dulce. Însă acum doi ani am vrut mai mult, așa că am făcut o listă de activități pe care să le urmărim împreună (idee faină, nu?), să facem câte ceva în fiecare zi. Copiii erau extrem de curioși să vadă ce urmează, însă unele activități au avut mai mult succes decat altele.

Pe la jumătatea lunii decembrie începusem să devin stresată și să adun pe raftul din bucătărie hârtiuțele cu activități extrase din calendar pe care nu apucasem încă să le facem. Mă stresa că nu știam când să le strecor în programul nostru (să mergem să colindăm, să donăm din jucării, să facem ghirlande din popcorn, să învățăm un colind nou etc).

Simțeam că vreau să țin pasul cu ce stabilisem, dar mă chinuiam să reușesc asta și nu puteam. Pentru că sunt omul care nu lasă lucrurile neterminate, mă frustra incredibil acest lucru. Tânjeam după timp liniștit pentru mine, să stau cu Isus și să nu Îl ignor și parcă era un efort să mă așez, să mă liniștesc, să mă opresc, să fiu cu El pur și simplu.


Era ceva greșit în ce făceam? Clar nu. Nu în acțiunile propriu-zise. Dar, deși erau inițiative bune, erau mult prea multe și mă defocalizau de la ce era esențial! Prea cu alergătură și efort. În loc să mă bucur și să-mi liniștesc inima în prezența Prințului Păcii, pe care Îl sărbătoream, mă simțeam epuizată, nervoasă și într-o continuă goană.


Poate că pe tine nu te caracterizează neapărat scenariul de mai sus. Dar poate că uneori nici tu nu îți dai seama că te aglomerezi cu atât de multe lucruri (sau le permiți să te aglomereze) încât pierzi esența sărbătorii.

Poate că nu depinde în totalitate de tine, dar ești atât de prins la job sau ai atât de multe proiecte (faine), încât aștepți să vină 23-24 decembrie ca să închei și să-ți amintești de Isus.

Poate ești genul care vrea să ofere cadouri tuturor și atunci, cu cât este mai lungă lista de persoane pe care vrei să le bucuri, cu atât este mai mare și stresul căutării lor.

Poate curățenia casei și mâncarea sunt cele mai consumatoare și nu îți lasă loc pentru altceva. Sau dorința de a nu rata nici un eveniment din oraș (târg, concert, piese de teatru speciale) te ține mereu ocupat.

Poate chiar implicarea în Biserică în prea multe evenimente (faine și ele), îți răpește fix atenția și timpul cu Isus.


Fie că traversez un sezon obositor și greu, fie că încerc să fac față multelor lucruri frumoase și bune care mi-au încărcat programul, invitația lui Isus pentru mine este aceeași: “Stai cu Mine! Odihnește-te în prezența Mea! Vino la iesle, să îți reamintești de ce am venit în lumea ta!” Și ce îmbietor și plin de odihnă este îndemnul Lui:


“Ești obosit? Ești istovit? Religiozitatea te-a epuizat? Vino la Mine… Îți voi arăta cum să te odihnești cu adevărat. Mergi alături de Mine și lucrează împreună cu Mine - urmărește-Mă îndeaproape. Deprinde ritmul neforțat al harului. Nu voi pune asupra ta sarcini prea greu de purtat. Rămâi lângă Mine și vei învăța să trăiești liber și fără poveri.” Matei 11:28-39 (The Message)


Isus nu ne spune să nu mai facem nimic și să rămânem pasivi, meditând toată ziua. Sunt nevoi în jur unde trebuie să ne implicăm, sunt lucruri care ne încântă, ne energizează și fac bine sufletului nostru, sunt oameni care ne solicită prezența, suntem chemați să ieșim din confort. Dar nici unul dintre acestea nu exclude pacea și nici atenția acordată în totalitate Lui. O putem avea, chiar în mijlocul sezonului în care ne aflăm.

Pacea Lui nu aduce mereu soluția la problema sau situația mea. Dar îmi reamintește de ce Isus este demn de încrederea mea deplină. Stând cu El, îngrijorările își pierd vocea, oamenii nu mai sunt cei care îmi dictează alegerile, iar prioritățile mele se așează diferit. Orice povară aș avea, o transfer asupra Lui, o pun la iesle…iar El o înlocuiește cu PACE.


Anul acesta îmi doresc mai multă simplitate. Vreau un Advent care să ne amintească mie și copiilor de Isus, chiar dacă ideile nu sunt ieșite din tipare. Vreau să fiu fără grabă când stau cu El în rugăciune sau în Scriptură. Vreau să nu mă compar cu alții și ce reușesc ei să facă sau nu. Vreau să refuz unele lucruri bune, pentru a face mai mult loc pentru cel mai bun - Isus.


Și ție, aflat într-un sezon greu, și mie care tind să fac prea multe, dar uit de Isus, El ne spune același lucru, valabil de Crăciun, dar și în restul anului:

“Îți las pace, îți dau pacea Mea. Nu ți-o dau așa cum o dă lumea. Să nu ți se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte!” (Ioan 14:27)



Autor: Lavinia Vînătoru



231 afișări0 comentarii

Postări recente

Afișează-le pe toate
bottom of page