Când numerele nu se potrivesc…



În dimineața în care ne-am întâlnit la biserică, la ora 5:30, era frig și întuneric. Paisprezece bărbați erau pregătiți să conducă șapte microbuze cu alimente, haine, pături, corturi, mese, scaune și alte lucruri necesare, într-un convoi de la București la vama Palanca, Ștefan Vodă, Republica Moldova. Aveam două misiuni: prima, să sprijinim material și să încurajăm bisericile din Moldova care primesc refugiați iar a doua, să îi ajutăm pe vecinii noștri ucrainieni în călătoria lor spre siguranță și stabilitate.


GPS-ul arăta cei 563 de kilometri până la destinație, dar nu putea prezice obstacolele neprevăzute de pe drum. Vântul era foarte puternic, uneori șoferii abia puteau ține vehiculele stabile pe șosea. Viscol ce scădea drastic vizibilitatea. Apoi, un soare rece, așa cum este vorba românului: “soare cu dinți”. Drumurile erau relativ fără zăpadă, dar alte zone erau deja acoperite. Număram kilometrii și orele până la destinație, fiecare știind că la întors condițiile vor fi și mai rele.

La doisprezece ore de la plecare, ne-am apropiat de destinație: orașul de graniță Palanca. La doar 64 de kilometri de Odessa, mai puțin de o oră de condus cu mașina, într-o zi bună. Dar acestea nu sunt zile bune.



Am intrat cu cele șapte microbuze în parcarea imensă care servea drept zonă de așteptare pentru oamenii care veneau din Ucraina pe jos. Stând în picioare în frig, în grupuri pentru a se încălzi, cu bagajele lângă ei, oamenii așteptau. Așteptau rude sau prieteni care să vină să îi ia de acolo. Alții însă nu știau ce să aștepte, nu știau unde să meargă sau ce să facă mai departe. Nu aveau niciun plan. Exista un cort în care voluntarii ofereau băuturi calde și mâncare. Dar nimic nu putea opri vântul puternic sau frigul aprig.


Voluntarii din bisericile locale, partenere cu noi, ne-au ajutat să cunoaștem astfel de oameni care aveau nevoie de ajutor. Trei au intrat în microbuzul alb, plus încă două bunici, o mamă cu o fetiță, și două pisici. În microbuzul cel mai mare, o familie cu trei membri, care voia să ajungă la Barcelona, plus o familie de patru care va sta în România, plus un loc pentru cineva care era singur. În Renault: o familie de trei persoane care dorea să ajungă în Cehia. Am putea să îi ajutăm? (Da) Plus o familie de șase, care nu au niciun plan. Și tot așa. Iată cum în zece minute, toate locurile din mașini au fost ocupate. Am pornit căldura și am închis ușile.

Ce am văzut în oglinzile retrovizoare însă ne-a sfâșiat inimile. Două mame cu fiicele lor. Două bunici. Un domn în vârstă. Disperare pe fețele lor. O grămăjoară de bagaje. O valiză roz. Un unicorn de pluș. A trebuit să îi lăsăm în urmă, în frig.

Cincisprezece ore mai târziu, ajungeam la biserică și micul dejun era pregătit pentru cei cincizeci de oaspeți ucrainieni. Pentru ei, un pas mai aproape de stabilitate, refugiu și siguranță. Iar pentru bărbații care conduseseră mai multe de 24 de ore, cu toată oboseala, două chestiuni ardeau: Când ne întoarcem la Palanca? Și oare câți mai putem aduce aici?


----


Ukraine Bucharest Churches '22 (UBC22) este un demers social-umanitar-creştin de ajutorare a refugiaților veniți din Ucraina. Acest demers a unit 9 biserici locale și organizații creștine, care își pun împreună resursele, pentru a fi o binecuvântare pentru cei care trec prin suferința cauzată de războiul din Ucraina. Daca dorești și tu să te implici, găsești mai multe informații pe pagina de facebook Ajutor Refugiati - UBC22.


Autor: Andrew Postema

Adaptare: Mihaela Dincuta


365 afișări0 comentarii