“Nimeni nu vrea să adoarmă în timp ce conduce mașina. Dar totuși un număr remarcabil de oameni face lucrul acesta.
Era vara lui 2009. Terminasem studiile la Moody Theological Seminary în Chicago. La început de august mi-am împachetat toate lucrurile și am plecat spre Washington DC unde urma să fac un internship pastoral. Fusese o zi aglomerată și, după spusele lui Google Maps, trebuia să plec pe la cel tarziu ora 22:00 din Chicago pentru a mă caza și înregistra la timp. Eram singur și îmi stătea în față un drum de 11-12 ore, majoritatea prin noapte și aproape tot pe autostradă - 1200 de km.
M-am încărcat cu cafea și am pornit la drum. CD-uri cu muzică bună, un drum lung și un nou capitol din viață. Eram încântat.
Pe la 2 noaptea însă… m-a izbit. Avusesem câteva zile în care am fost mai neatent cu odihna, iar acum mă ajungea din urmă lipsa mea de disciplină. Simțeam cum parcă sângele mi se scurgea din creier și capul îmi devenea greu. A venit un moment când întregul corp parcă trimitea semnale creierului, imaginației, voinței, șoptind, din ce în ce mai tare, că nu contează dacă îmi închid ochii o clipă, numai câteva secunde, numai un minut… La urma urmei, mașina merge foarte bine, cu siguranță că nu se va întâmpla nimic dacă mă odihnesc și eu puțin, doar puțin.
Am început să dau muzica la maxim, să cânt isteric piesele care răsunau în boxe. Am deschis toate geamurile, mi-am aprins lumina în mașină și mi-am tras chiar palme.
Mi-am dat seama că sunt în mare pericol. Povestea unei mătuși care a murit în felul acesta mi-a venit în acel moment în minte. Așa că am căutat prima parcare, deși mă simțeam ca în estul sălbatic în acele zone știind că mulți oameni poartă arme. Am oprit mașina lângă niște stâlpi de lumină și m-am întins puțin. Nu știu dacă am adormit de tot, nu știu dacă am stat mai mult de 20-30 de minute, însă asta a făcut toată diferența. Apoi am putut să îmi continui drumul în siguranță.”
Sorin, prezbiter al Bisericii Missio Dei, povestește întâmplarea din rândurile de mai sus pentru a face o paralelă cu ceea ce Biblia ne vorbește în Evrei, capitolele 3 și 4.
După ce ne-a spus că Dumnezeu, la împlinirea vremii, a vorbit prin Fiul, și apoi că Iisus e mai presus nu doar față de profeți ci și față de îngeri, autorul ne îndeamnă să nu rămânem nepăsători față de această mântuire atât de mare. Această mântuire a cărui mesager e Dumnezeu Însuși, Dumnezeu Fiul, și care adresează o nevoie atât de mare a noastră și ne oferă beneficii dincolo de ceea ce ne putem imagina.
Pasajul ne spune “iar casa lui Dumnezeu suntem noi, dacă într-adevăr ținem cu tărie încrederea și speranța cu care ne lăudăm” (3:6). Nu doar începutul este important, ci și finalul! Ajungem în Odihna lui Cerească dacă ne ținem bine pe parcursul întregului drum.
Pe de altă parte, același pasaj aduce înainte patru pericole de care nu doar că ar trebui să fim conștienți, ci și să ne ferim:
1. Pericolul ignoranței
Poate că te numeri printre cei care au auzit Evanghelia în diverse contexte și a ajuns sa fie doar un refren ușor de ignorat. A ignora ceea ce a făcut Dumnezeu în Cristos e întotdeauna o amenințare reală, așa că scriitorul ne avertizează de câteva ori și aici și în capitolul anterior să “dăm atenție”, să ne uităm cu atenție, să fim atenți. Dacă ești copil al lui Dumnezeu, ascultă de Cuvânt, și nu te bucura doar de un atașament sentimental față de ideea de Iisus. Studiază Noul Testament cu atenție și caută să înțelegi cine este și ce a făcut El.
2. Pericolul necredinței
Chiar dacă ai ascultat de Cuvânt, pericolul necredinței tot pândește la ușa inimii tale. Ascultarea ta trebuie să fie mai mult decât auzire cu urechea, e nevoie să o înțelegi la nivel rațional și apoi să o lași să coboare în inima ta, unde să rămână ancorată. Antrenează-ți spiritul critic și întreabă-te mereu: e adevărat ce citesc/ce aud? Care sunt implicațiile acestui adevăr pentru viața mea?
3. Pericolul înșelăciunii păcatului
Arata cam așa: începi prin a-ți permite să faci lucruri aparent neînsemnate pe care știi că nu ar trebui să le faci, dar care crezi că nu ar conta prea mult. Când devin deja obiceiuri, încetezi să crezi că mai e greșit ceea ce faci. Dacă ești confruntat, ești gata să justifici: toată lumea o face, așa e lumea în ziua de azi. Odată ce mintea a fost înșelată, obiceiul va continua fără să fie luat în seamă.
4. Pericolul lipsei de realism
Există perioade din viața creștină care seamănă cu acele momente când adormi subit la volan, perioade în care, din motive oarecare, există o șoaptă persuasivă în urechea ta care îți spune că ai face bine să iei o pauză, că nu contează dacă cedezi acestei ispite, că nu trebuie să faci un efort în rugăciune și în citirea Bibliei sau în grija față de vecinii tăi sau să lupți pentru căsnicia ta. E ok să iei o pauză, Dumnezeu va înțelege.
Atunci când realizezi aceasta tendință, trebuie să faci ceea ce reprezintă echivalentul mental și spiritual al opririi mașinii: să ieși din mașină, să-ți iei o ceașcă de cafea, să faci puțină mișcare fizică sau chiar să te odihnești cum trebuie. Trebuie să cauți și să creezi premizele pentru a te lega strâns de încrederea de la început. Dacă nu ești la fel de treaz cum erai atunci când ai pornit la drum, riști ca inima să ți se împietrească. De aici avertismentele repetate din aceste capitole: fiți atenți, să ne străduim, să ne ținem tare, să ne temem, să ne apropiem cu îndrăzneală de tronul Harului. Toate, pentru că situația ta e una periculoasă și ai nevoie să te ancorezi pe măsură.
În vremurile acestea complicate sunt multe lucruri care ne obosesc. Poate la începutul pandemiei ni s-a părut interesantă și atrăgătoare ideea de a lucra de acasă sau școala online, însă aceste ritmuri ne-au obosit acum. Nu mai avem resurse emoționale să continuăm. Suntem obosiți de știrile constante despre numere, statistici, și povești cu final nefericit. Suntem săturați de reclamele companiilor care încearcă să ne mai scoată ceva bani din buzunar pentru produse sau servicii de care nu avem neapărat nevoie.
Suntem obosiți de aceleași conflicte cu partenerul, aceleași discuții fără sfârșit. Suntem obosiți de energia fără margini a copiilor închiși în casă. Suntem preocupați de gândurile legate de viitor, obosiți de scenariile pe care ni le facem în mintea noastră.
Iar în mijlocul acestui tumult, e tentant să lași garda jos. Să încetezi să crezi Evanghelia întreagă a lui Iisus, să cedezi și să acționezi contrar standardelor lui Dumnezeu, contrar chemării dragostei Lui de a trăi sacrificial. E la îndemână să trăiești o viață focalizată pe tine și pe nevoile tale. Dar aici intervine Evanghelia cu puterea ei transformatoare, în comunitate: îndemnați-vă unul pe altul în fiecare zi… ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciuna păcatului.
Urmarea în Hristos nu e o plimbare în parc. E o luptă! O luptă cu noi înșine, cu lumea și atracțiile ei, cu forțe spirituale pe care nu le înțelegem pe deplin. Dar, atenție, urmează odihnă! Ține-te bine!
Autor: Denna Cojocariu (Comunitatea Unirii)
Articol preluat din seria "Cine este Iisus si de ce contează?", episodul 4 - Sorin Deac