Realitatea zilelor noastre ne împarte, într-un mod tehnic, în persoane diagnosticate cu covid-19 și persoane sănătoase. Pozitivi, negativi. Cei ce sunt automați izolați de orice alt contact uman și cei care încă se bucură de interacțiuni zilnice cu cei dragi. Biblia vine cu o altă perspectivă și ne spune că noi, creștinii, suntem precum niște vase de lut, fragile, folosite zilnic, care însă adăpostesc în interiorul lor o comoară de mare preț (în epistola 2 Corinteni capitolul 4 versetul 7).
Ce vrea să însemne asta și cum ne influențează aceste cuvinte, atunci când ne dau târcoale tot felul de gânduri legate de impactul coronavirusului asupra noastră? Comoara despre care vorbește Pavel în 2 Corinteni 4 este puterea Evangheliei, care “Îi aparține lui Dumnezeu și nu vine de la noi” și care există în interiorul tuturor celor ce cred în Iisus Cristos.
Puterea lui Dumnezeu, manifestată prin Evanghelie, se arată cel mai bine și este perfectă atunci când noi, vasele de lut, suntem slabi. Nu credem că vom fi feriți de covid-19 sau de impactul economic sau emoțional al acestuia, dar ceea ce purtăm în noi ne va da resurse să rezistăm și chiar mai mult, să fim o încurajare pentru cei din jur. Așa cum o lumină pusă într-un vas crăpat luminează și mai tare încăperea, așa și Dumnezeu poate folosi necazul sau problemele pe care noi le avem pentru a le vorbi celor din jurul nostru.
Uneori Dumnezeu va alege să vindece oameni, prin rugăciunile sfinților. Tot El, “Cel care îi încurajează pe deznădăjduiți” (2 Corinteni 7v6), promite să ne fie alături atunci când anxietatea își face simțită prezența în viața noastră. Atunci când ne pierdem jobul sau cad planurile de vacanță, deși suntem surprinși, nu vom colapsa, pentru că ne reamintim că viața este mai mult decât bani, posesiuni și relaxare și știm că în toate acestea, tot Dumnezeu ne va purta de grijă. Foarte posibil ca să experimentăm discriminare din partea celor din jur, în funcție de ce credem, însă Dumnezeu nu ne părăsește, pentru că Isus a purtat deja toate acestea pe cruce, atunci când Însuși Tatăl și-a întors privirea de la El.
Pavel spune, în 2 Corinteni 4v8-10: Suntem asupriţi în orice fel, dar nu zdrobiţi, luaţi prin surprindere, dar nu disperaţi, persecutaţi, dar nu părăsiţi, trântiţi la pământ, dar nu distruşi, purtăm întotdeauna în trupul nostru moartea lui Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să fie văzută în trupurile noastre. Asemenea unui vas de lut trântit, tăvălit, lovit, crăpat, supraviețuirea noastră va depinde de obiectul încrederii noastre, de comoara din interior. Evanghelia este cea care ne ține întregi.
De asemenea, dincolo de barierele trupului nostru supus stricăciunii și morții, există sufletul, care este veșnic. Viața veșnică este un har, un cadou nemeritat, din partea lui Dumnezeu. Creștinul și-a pus nădejdea în Dumnezeu atât pentru viața aceasta cât și pentru cea viitoare. De aceea putem trăi cu o anumită detașare de lucrurile de acum și de aici, știind că Dumnezeu ne va învia și pe noi împreună cu El și ne va duce în prezența sa. Aceasta a fost speranța și încrederea creștinilor de-a lungul veacurilor. Aceasta trebuie să fie speranța noastră de acum, speranță pe care o purtăm luminos în vase de lut.
În sfârșit, știm că necazurile și încercările de acum sunt temporare și vor avea o finalitate. (2 Corinteni 4v17). Poate că e greu să ne închipuim acum o lume fără măști, fără restricții de circulație, fără acest virus (unul din multe altele care aduc moarte), însă totul este temporar și neînsemnat, comparat cu ceea ce ne așteaptă, cu veșnicia ce ne-a pregătit-o Dumnezeu în prezența sa. Văzând cât de fragile sunt viața și sănătatea și bogăția și economiile, etc. nu privim la ele pentru siguranța noastră supremă. Nu în ele ne punem nădejdea. Nu ne bizuim pentru semnificație, sens în viață și siguranță pe lucrurile care se văd, ci pe cele care nu se văd! De ce? Pentru că cele care se văd sunt trecătoare - în mod asemănător cu necazul - dar cele care nu se văd cu ochii fizici, sunt veșnice. (2 Corinteni 4v18) Ne încredem însă în Dumnezeul nevăzut, în promisiunile lui veșnice, în viața care va veni și slava ce ne așteaptă.
Vremurile pe care le trăim vor da pe față multe lucruri ascunse din inimile oamenilor, gânduri și acțiuni de care nu s-ar fi crezut în stare mulți. Cu atâția oameni care sunt închiși în case, lumea devine ca un butoi de praf de pușcă… iar când presiunea și “temperatura” va continua să crească, se va vedea ce e în sânul fiecăruia și în ce comoară își pune încrederea.
Ce comoară duci tu în pieptul tău?
Singurul mod în care putem să nu obiectificăm oamenii în vremurile acestea dificile, să nu vedem doar numere și statistici, să nu ne raportăm la ei ca: pozitivi sau negativi, e dacă în noi, Evanghelia e comoara noastră cea mai de preț, și dacă speranța noastră nu stă în lumea aceasta sau în lucrurile din ea.
Manuscris preluat din predica lui Sorin Deac
Autor: Mihaela Dincuță
Imagine: Lorena Vasiloaia