Copilăria nu este doar una dintre cele mai frumoase perioade ale vieții pentru mulți dintre noi, ci și etapa în care credințele și valorile noastre iau naștere și prind din ce în ce mai multe rădăcini.
Chiar dacă nu ne dăm seama, descoperim încă de la vârste fragede propria identitate, rolul și mai ales impactul familiei, diferența dintre bine și rău, ce este și cum se manifestă dragostea, durerea, siguranța, fericirea etc. Toate acestea ne lărgesc perspectiva și așteptările privind viața, iar pe măsură ce timpul trece, ne dorim un control din ce în ce mai mare asupra lor.
A ne simți în siguranță e una din prioritățile noastre principale. E firesc să vrem să ne simțim așa, din toate punctele de vedere. În același timp, oricine, într-o anumită perioadă a vieții sale, se confruntă cu momente în care simte că începe să fugă pământul de sub picioare, lăsând loc anxietății să se strecoare tiptil tiptil și să se instaleze confortabil în mintea sa. Atunci când intervine, de cele mai multe ori nu ne dăm seama de prezența sau de impactul ei, însă corpul nostru ne alertează prin diverse reacții mai mult sau mai puțin intense cum ar fi gol în stomac, panică, bătăi alerte ale inimii sau transpirație.
Odată conștienți de starea de anxietate și mai ales de sursa ei, le putem aduce la lumină într-un mod sănătos și care să pună reflectorul pe soluție, nu pe problemă.
Paginile Bibliei sunt pline de întâmplări în care siguranța personajelor este amenințată și în care anxietatea își face loc amenințător în peisaj. Observăm reacții imediate, reacții rapide, reacții care ne surpind, dar care capătă sens atunci când înțelegem că sursa siguranței care reacționează a fost „atacată”.
Relatarea din Evanghelia după Marcu 10:17-27 este unul dintre exemplele la care ne vom uita mai atent în rândurile ce urmează. Pe scurt, este întâmplarea în care Iisus îl îndeamnă pe tânărul bogat să își vândă toată averea, să o doneze celor în nevoie și să Îl urmeze. Dacă ai timp, ar fi ideal să parcurgi întregul pasaj pentru o perspectivă mai complexă.
La ce te gândești după ce citești întâmplarea? Iisus îi cere prea mult tânărului? Nu putea să îl îndemne să vândă doar o parte din bogății? Trebuia chiar tot? Sunt întrebări firești, însă, în același timp, e important să nu pierdem pe drum faptul că Iisus se uită dincolo de aparențe. El a văzut în inima tânărului că siguranța și valoarea lui erau definite de posesiunile sale materiale și a ales să îl provoace exact unde acesta avea de fapt nevoie. Cu dragoste, nu cu judecată, așa cum vedem în repetate rânduri la Iisus, îi deschide ochii inimii și îi lasă loc să își analizeze prioritățile. Din păcate, tânărul alege “să fugă” de Adevăr, conștientizând că sursa lui de siguranță este pusă în pericol.
Te identifici cu exemplul de mai sus? Care sunt idolii din viața ta care îți oferă o aparentă siguranță? Ia-ți putin timp să te gândești la primele lucruri sau domenii care îți vin în minte. Apoi lasă vocea Duhului Sfânt să se facă auzită în inima ta și ascultă cum Dumnezeu îți cere ca încrederea totală în El să îți fie siguranța deplină.
A-ți dori un trai bun, o familie, un job provocator si bine plătit nu sunt lucruri rele în ele însele, însă atunci când devin scop aprins al vieții tale, prioritățile se schimbă: Dumnezeu trece pe un plan secund, iar valoarea ta este dată de modul în care reușești să obții lucrurile de mai sus. Iar atunci când acestea încep să se clatine, încerci din răsputeri să le protejezi, să lupți pentru ele, moment în care anxietatea își face loc în viața ta.
Dar hei, ce bine că există Veste Bună! Dacă Dumnezeu devine sursa de siguranță deplină, idolii din viața noastră vor cădea încet încet de pe piedestalul pe care chiar noi i-am urcat, fiind înlocuiți, prin puterea Duhului Sfânt, de vindecare și eliberare. Este un proces prin care suntem chemați să trecem constant și “cu urechile ciulite” pentru că mereu și mereu inima noastră poate cădea în capcana idolilor falși. Chiar și Iisus s-a aflat într-un punct al vieții Sale în care a experimentat anxietatea, dar a ales ca sursa Lui de siguranță să rămână Dumnezeu.
Pasajul din Matei 26:36-45 relatează lupta pe care o duce în grădina Ghetsimani, lupta împotriva păcatului pe care avea să îl ia în întregime asupra Lui, El Om fără de păcat. Tulburat și împovărat, știa de dinainte tot ce avea să urmeze, dar, cu toate acestea, a ales să își pună încrederea și propria viață în mâna Tatălui.
Ce putem învăța noi de la Iisus?
Iisus alege să fie transparent cu ceea ce simte și experimentează. Nu își anulează sau reprimă emoțiile, ci este sincer față de Propria Persoană și față de ucenici, cărora le împărtășește constant trăirile intense.
Iisus este conștient de identitatea Sa în Dumnezeu. Îi caută prezența în rugăciune pentru că știe cine e El, cine e Tatăl și că valoarea și sursa Lui de siguranță se nasc din Dumnezeu.
Iisus renunță la Propria Persoană și dă dovadă de încredere deplină în Dumnezeu. Alege să dea drumul sforilor de care atârnă viața Sa și să cadă în gol, conștient fiind că plasa lui de siguranță este Dumnezeu. Știe că la finalul tuturor evenimentelor prin care va trece, Tatăl îl va îmbrățisa în Ceruri.
Te confrunți cu anxietatea în anumie domenii din viața ta? Poate ești anxios/anxioasă cu privire la viitor, familie, copii, un loc de muncă, plata ratelor la bancă etc. În mijlocul grijilor, vrem să îți reamintim că arma ta de luptă este Dumnezeu. Folosește-o în mod constant pentru ca soft-ul minții și inimii tale să se rescrie mereu și mereu astfel încât El să devină sursa absolută de siguranță și valoare.
Manuscris preluat din predica lui Daniel Vîlciu
Autor: Denna Cojocariu
Imagine: Angela Dincuță