Cum arată un weekend de camping pentru o comunitate misională a bisericii Missio Dei cu 15 copii?
Portbagajul plin. Liste interminabile. Cumpărături. Planificare și agitație. O zi obisnuită din viața unui părinte care se pregătește să plece pentru o zi cu un copil mic, oriunde… Haide să facem lucrurile puțin mai provocatoare : înmulțește acest efort cu 15.
Unde să încep când vine vorba de pregătirea tuturor lucrurilor necesare pentru un weekend în mijlocul naturii? De la corturi la mâncare, de la saci de dormit până la unelte, lista părea să crească cu fiecare minut care trecea. Și să nu uităm de copii, fiecare având propria listă de „trebuie să am” (vreo 3 figurine diferite de Spider-man, 6 plush-uri, 4 mașinuțe, jucăriile de dormit preferate, și câte și mai câte) care cuprindea cam... toată camera. În timp ce mă plimbam prin casă, adunând lucruri și împachetând, am început să mă întreb dacă nu cumva vom avea nevoie să închiriem un autobuz pentru a transporta totul. Asta pentru 2 zile de camping cu cortul. 🏕
Am pornit la drum și cum socoteala de acasă, de cele mai multe ori, nu se potrivește cu cea din târg, locul nostru senin și liniștit de campare era o îngrămădeală de mașini, corturi, rulote și grătare fumegânde… ceva de vis!
Din fericire, la câteva minute mai departe am găsit locul perfect pentru comunitatea noastră de 8 corturi și peste 25 de suflete. Peripețiile continuă, ziua e tânără…cum zice americanul... Copiii aleargă în stânga și în dreapta, cerând atenție și răbdare, bagaje uitate acasă, un copil căzut în râu, muzică de la “vecini binevoitori” până la 3 noaptea…ei…a zis cineva ceva de monotonie... avem de toate, asta însă, nu la noi!
Când lucrurile s-au mai liniștit, am realizat că în ciuda dificultăților, merită să fim împreună, împreună este mai bine, cum spune o dragă prietenă de-a mea. Privind în jurul meu, m-am lăsat învăluită de splendoarea naturii și de râsetele contagioase ale copiilor, care își găsiseră locul de joacă ideal în râul din apropiere. Cina gustoasă la foc de lemne, susurul râului și râsetele vesele erau ca o rețetă bună, atât pentru extroverți, cât și pentru introvertul din mine.
Pe măsură ce soarele apunea, mi-am dat seama că haosul care a însoțit această escapadă era, de fapt, o sursă de bucurie și învățare. Ascultând râsetele copiilor în timp ce se bucurau de micile aventuri în natură, am înțeles că glasul lui Iisus, deși îmi e mai limpede în tăcere și contemplare, este uneori atât de clar în mijlocul distracției sau a încurcăturilor. Asta este o lecție care îmi este reamintită, de când am devenit mamă, destul de frecvent.
În timp ce stăteam lângă râu, încercând să surprind farmecul momentului făcând câteva fotografii, ascultându-i pe copii râzând și povestind, am realizat că glasul lui Iisus poate fi într-adevăr ascuns printre chicoteala și strigătele lor.
În mijlocul acestui haos vesel, în care lucrurile nu au mers întotdeauna așa cum le-am planificat, am învățat să mă bucur de momentele autentice și neașteptate.
Deși mi-am părăsit zona de confort, ca introvert, să mă înham la un weekend de o așa anvergură, am înțeles că Iisus poate să mă găsească oriunde - atât în liniște, cât și în mulțime, că Iisus vorbește în cele mai neprevăzute locuri și prin vocile cele mai neașteptate.
Prezența lui Iisus nu se limitează doar la momentele de liniște sacră, ci sacrul pătrunde în fiecare aspect al vieții mele - chiar și în mijlocul unui grup de 15 copii…sau poate mai ales acolo.
Autor: Martha Bunescu